European... sau nu?

Craciunul... o sarbatoare superba, facuta parca sa ne mai faca sa uitam de cerul plumburiu de-afara si traficul infernal din oras. E frumos, aprind luminite pe bulevard (desi anul asta mie mi se par oribile), lumea e parca mai vesela, forfota asta iti da si tie un imbold sa... participi. Anul acesta, primul an in care nu stau cu parintii, eu si cu prietena mea ne-am gandit sa ne luam un brad.

Ce frumos suna - "bradul nostru" - de la suport pana la beteala, totul avea sa fie al nostru si de ce nu... mai frumos! Plecand noi voiosi spre un mare magazin Bucurestean am descoperit, dezamagiti, ca brazii aceia frumosi de langa cladirea Hypermarketului erau de import sau Romanesti, dar ingrozitor de scumpi si ne lasau fara bani pentru tot Craciunul! Nu suntem saraci, dar, totusi, era prea mult pentu un brad. Dezamagiti, ne-am gandit ca vom merge la parinti si il vom impodobi pe al lor impreuna si ca... asta este!

Intr- una dintre zilele care au urmat, conducand prin agitatul Bucuresti, am vazut o batranica in statia de autobuz, chinuindu-se sa traga un brad spre casa. Am oprit, m-am oferit sa o ajut (noroc ca statea aproape) si am intrebat-o cat a dat pe el: "150 de mii maica! Din Obor". Am ramas putin pe ganduri, dat fiind diferenta nefireasca de pret si, in cele din urma, am plecat spre Obor. Injurand magazinul acela occidental cum umfla ei preturile si la ce bun sa mai intram in UE... ce sa va mai zic, ma cuprinsese o criza grava de romanism si daca cineva imi dadea un buletin de vot, eu pe Vadim puneam stampila.

Am ajuns si in Obor - frig, manele, o gloata pestrita de oameni, se buluceau, care mai incolo sa cumpere bradul. Vanzatorii, ca de obicei, tigani! "Cat e bradul?", intreb eu, sperand sa primesc pretul asteptat. "Asta? Pentru tine, ca ai ochii albastri, 1 milion!". Ma uit la tiganca grasa din fata mea si o intreb "Pai eu auzisem ca sunt 2-3 sute de mii!". "Ei da, asta a fost dimineata, acum au venit fraierii sa cumpere, dimineata era asa de gol, incat cine venea, i-l dadeam si degeaba". In fine, refuz, ma invart prin zona, facand slalom printre gunoaie si toti "nea" si "bre", gasesc un brad mai... ok, cam sarac, dar la 500 mii. Am luat bradul in brate, nelegat si am mers sa il leg... cu 50 de mii, la un tiganus, care l-a legat de s-a desfacut... 10 metri mai incolo.

Deja mi-era foame, mi-era frig, ma saturasem de Adi de la Valcea sau cum l-o fi chemat pe cel care raspandea obsesiv decibeli in atomsfera. Mirosea a mici si urina si incepusem sa regret ca am ajuns acolo... aaa, stai ,aveam nevoie si de suport! Daa, suporturile le vindeau... cine??! Pai tot ei, prietenii mei! Ok, zis si facut, dau 200 mii repede pe unul si nu ma mai targuiesc, ca voiam neaparat sa plec de-acolo. Ajung la masina, fara sa mai iau globuri, beteala si instalatii, gandindu-ma ca tot ce voiam era sa scap de-acolo si gasesc un politist care tocmai scria o amenda... de parcajre ilegala. Ok, asta era prea de tot. L-am rugat, i-am explicat ca bradul, ca in Hypermarket erau de 3 ori mai scumpi, ca... Stiti ce mi-a zis? "Domne', hai, ca e Craciun, nu ti-o mai scriu! dar, domne' aia au parcare cata vrei!". Da, mi-am zis in gandul meu - si oameni care sa te ajute si fast-food daca ti-e foame si au pretul pe ei si nu sunt manele si... si... Am adus bradul acasa si am plecat, hotarat, spre Hypermarket sa iau decoratiile. Tot in Obor am ajuns, pentru ca o instalatie de pom facuta in Cehia, frumos pe rafturi, costa de 10 ori mai mult ca una la fel, chinezeasca, in mocirla din Obor...